Victor Spirescu, primul român care s-a dus la muncă în Marea Britanie în 1 ianuarie 2014, odată cu deschiderea pieței muncii, a fost dat afară de la spălătoria auto la care s-a angajat și dă vina pe presă, care l-ar fi ținut la telefon în timpul serviciului, scrie Times.co.uk.
Întâmpinat pe aeroportul din Luton în prima zi din an de un alai de jurnaliști și doi parlamentari britanici, între care și laburistul Keith Vaz, președinte al Comisiei de Afaceri Interne, românul de 30 de ani din satul Pelișor a devenit vedetă peste noapte. A acordat interviuri peste interviuri și, inițial, a fost prezentat drept arhetipul muncitorului român cinstit și harnic din UK, dispus să se angajeze în locurile în care britanicii nu vor să muncească. Spirescu a devenit imaginea migrației române, în formularea Times.co.uk. Ulterior, presa a început să descopere în trecutul lui acte de violență domestică.
Într-un interviu pentru gândul, parlamentarul Keith Vaz nu a avut decât cuvinte de laudă la adresa românului și a prietenului care îl însoțea.
Din a doua zi în Marea Britanie, Victor Spirescu începuse să lucreze la o spălătorie auto din comitatul Bedfordshire, dar a fost concediat, pe motiv că șeful său a fost nemulțumit să îl vadă vorbind frecvent la telefon în timpul serviciului – de cele mai multe ori cu presa, se apără românul, citat de Times.co.uk. Când a sosit în Marea Britanie, Spirescu le spunea jurnaliștilor că, după o perioadă la spălătorie, își va căuta un loc de muncă mai bine plătit, în domeniul construcțiilor.
La 1 ianuarie, Austria, Belgia, Franța, Germania, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Spania și Olanda au ridicat restricțiile pentru muncitorii din România și Bulgaria, după expirarea perioadei maxime de șapte ani de la aderare în care puteau impune aceste restricții cetățenilor din cele două țări. Deschiderea pieței muncii a dus la temeri pivind riscul unui eventual aflux de muncitori români și bulgari în unele dintre aceste țări.